luni, 23 martie 2009

Chicane a avut şicane la sonorizare

Celebrul producător şi compozitor britanic a susţinut sâmbătă seară un recital în Bucureşti

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale acestui weekend, concertul Chicane, a avut loc la Sala Polivalentă. Alături de britanic, pe scenă au mai urcat: trioul autohton Monochrome, Jeff Mills, precum şi M.A.N.D.Y. Din cauza unor probleme tehnice, la bisul susţinut de Chicane aparatura a cedat.

Momentul penibil a fost salvat rapid de organizatori, care au dat drumul la lasere şi câteva mingi imense, oprind astfel fluierăturile celor prezenţi în sală. Cât timp s-a încercat rezolvarea problemelor tehnice, publicul s-a jucat cu mingile (care îşi schimbau culoarea la fiecare atingere), uitând astfel de sonorizarea cu bucluc. Pe recitalul trioului Monochrome, atmosfera încă nu se încinsese. Astfel, publicul încă mai moţăia leneş în sală şi pe culoarele Sălii Polivalente. Câţiva dormeau întinşi pe scaune
, alţii se delectau la barul de la intrarea în sala de spectacol.

Niciun comentariu: