Fie că e vorba de politică, afaceri sau fotbal, clujenii vor să-şi demonstreze superioritatea faţă de bucureşteni
Ardelenii contestă Bucureştiul şi vor să mute capitala la Cluj-Napoca! Printre argumentele lor se numără anunţatele investiţii externe, precum Nokia şi Mercedes, dar şi afacerile tot mai înfloritoare la Cluj-Napoca. Succesele din fotbal le dau, de asemenea, elan clujenilor. Până şi politicienii ardeleni sunt nemulţumiţi de modul în care se ţine cont de părerile lor la Bucureşti.
Ardelenii vor să fie „fruntea" şi atunci când vine vorba de fotbal, nu numai de afaceri
. Suporterii sunt purtătorii de mesaj, dat fiind că ei colindă cu echipa toate colţurile ţării. Cu toţii contestă Bucureştiul şi ar vrea să mute capitala la Cluj-Napoca.
Până una-alta, (cel puţin) suporterii CFR Cluj nu se dezmint nici ca ardeleni şi nici ca microbişti. Astfel, suporterii clujeni au avut, ieri, nevoie de mai bine de 12 ore pentru a ajunge în Bucureşti, căci s-au tot pierdut, regrupat şi din nou rătăcit pe traseu.
Asta pentru ca, într-un final, să ajungă tot „în tranşe" în Capitală. Imediat ce au trecut „graniţa" Bucureştiului, suporterii au mai făcut un ultim popas, pentru a urina în grup şi a scanda „Să ne p.... pe Capitala voastră!". Obişnuiţi, probabil, cu astfel de manifestări, jandarmii care i-au escortat s-au arătat mulţumiţi de faptul că măcar au reuşit să evite conflictele fizice între suporterii echipelor CFR Cluj şi Steaua Bucureşti.
Cu toate că nu au apelat la violenţa fizică, clujenii au continuat să le „ureze" steliştilor, dar şi dinamoviştilor (deşi nu jucau cu aceştia din urmă) numai „de dulce", pe drumul către stadionul Ghencea.
„Ceferiştii", mai decenţi decât steliştii
Suporterii CFR s-au arătat mult mai civilizaţi decât cei ai Stelei în postările de pe site-ul clubului pe care îl susţin. Un suporter clujean, care s-a semnat „simple", a scris: „Băi, fraţilor, nu vă supăraţi şi eu sunt din Cluj şi ţin cu cfr... dar nu trebe să ne luăm în halul astă de Steaua...
Totuşi e un simbol al României şi cea mai galonată echipă... vă rog respec. Gândiţi-vă că în ultimii ani nici măcar «naţionala» nu ne-a adus bucurii. Doar Steaua. Şi Europa la ora actuală ne cunoaşte doar prin această echipă". Sunt puţini suporteri stelişti, pot fi număraţi pe degete, care au postări civilizate.
Preferaţi în guvernele postdecembriste
Imediat după 1989, Nicolae Ceauşescu era hulit pentru că le-ar fi dat prioritate oltenilor în structurile centrale ale statului. Politicienii ardeleni s-au dovedit cei mai nemulţumiţi, după schimbarea regimului, pentru faptul că nu li s-au solicitat prea mult serviciile
în sfera decizională.
luni, 23 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu