luni, 23 martie 2009

Din colt in colt. Politicienii juristi sunt mai mult sau mai putin siguri ca ministrul de justitie Predoiu a incalcat legea

Catalin Predoiu si-a preluat ieri functia de ministru al justitiei de la Teodor Melescanu. El a precizat, in cadrul evenimentului, ca a semnat cererea de suspendare din Baroul Bucuresti si din functia de membru al Comisiei Uniunii Nationale a Barourilor din România. Predoiu a mai declarat ca a renuntat, de asemenea, la calitatea sa de membru al Comisiei CEC si ca si-a vândut partile de capital din casa de avocatura Zamfirescu-Racoti-Predoiu (ZRP), la care era partener. Totusi, noul ministru nu a facut nici o referire la functia de cenzor pe care a detinut-o inca din 2000 in cadrul unei societati comerciale. Politicieni juristi interpreteaza diferit Legea avocaturii, ceea ce conduce la o multitudine de idei fata de activitatea trecuta a noului ministru. Astfel, in timp ce unii juristi considera ca acesta a petrecut destui ani intr-o situatie de incompatibilitate de functii, altii sustin contrariul. Cert este ca noul ministru nu a abordat aceasta situatie, iar incercarea noastra de a cere o lamurire de la casa de avocatura unde acesta a lucrat s-a soldat cu un esec.

Asa cum ziarul nostru a mai scris, noul ministru al justitiei, Catalin Predoiu, impreuna cu fratele sau, Cosmin, sunt avocati definitivi in Baroul Bucuresti. Cu toate acestea, ei au detinut si functia de cenzori intr-o societate comerciala, fapt ce contravine Legii nr. 51/1995 (actualizata) pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Catalin Predoiu, noul ministru al justitiei, a intrat in Baroul Bucuresti ca avocat definitiv la data
de 1 octombrie 1991, iar fratele acestuia, Cosmin, pe data de 1 noiembrie 1997. Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), cei doi frati Predoiu detin, incepând cu data de 27 iunie 2000, functia de cenzori ai societatii comerciale Roact Consulting & Management SRL, firma inregistrata la Vaslui, la data de 5 septembrie 2000, ce are un capital social de 25 de milioane de lei vechi si care se ocupa cu activitati de comert cu ridicata al produselor textile
.

Salarizati lunar
Potrivit Legii 51/1995, pentru organizarea profesiei de avocat, la art. 14 se precizeaza ca exercitarea profesiei de avocat este incompatibila cu „activitatea salarizata in cadrul altor profesii decât cea de avocat” sau „exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert”. Incompatibilitatea este aratata mult mai clar in articolul 161, din Legea de organizare si functionare a societatilor comerciale unde la aliniatul (2), litera a) se arata ca nu pot fi cenzori, iar daca au fost alesi, decad din mandatul lor „rudele sau finii pâna la al patrulea grad inclusiv sau sotii administratorilor”. De asemenea, la aliniatul (3) din acelasi articol de lege se prevede ca „cenzorii sunt remunerati cu o indemnizatie fixa, determinata prin actul constitutiv sau prin adunarea generala care i-a numit”. O alta posibila stare de incompatibilitate in exercitarea profesiei de avocat pe care ar fi putut-o savârsi, in ultimii ani, actualul ministru al justitiei este aceea ca, desi era avocat in Baroul Bucuresti, a detinut concomitent si functia de administrator al Casei de Economii si Consemnatiuni CEC SA.

Sub lupa juristilor
Juristii politicieni comenteaza in mod diferit aceasta situatie. Victor Ponta de la PSD a precizat ca stie sigur faptul ca pe legea actuala a avocaturii exista o incompatibilitate clara intre functia de avocat si cea de cenzor. Insa el s-a aratat rezervat, mentionand ca nu stie cum era legea in perioada la care se refera activitatea paralela pe cele doua profesii a lui Predoiu. Florin Iordache din Comisia juridica de la Camera Deputatilor, tot de la PSD, a mentionat faptul ca, desi ieri Predoiu s-a suspendat din functia de avocat, in conditiile in care acesta mai este cenzor, se afla tot in incompatibilitate cu functia sa de ministru. Social-democratul Cristian Diaconescu s-a aratat convins ca ministrul Catalin Predoiu a fost, daca nu mai este, intr-o stare de incompatibilitate de functii – cea de avocat si cea de cenzor. Lucian Bolcas, de la PRM, a subliniat
si el ca ar trebui ca in acest moment ministrul Predoiu sa nu mai fie cenzor, altfel este in incompatibilitate cu functia de ministru. Cu toate acestea, Bolcas nu vede in aceasta chestiune un capat de tara, el precizand ca alte lucruri sunt mai grave. “Daca pentru Norica Nicolai s-au gasit tot felul de “rezerve” pentru a nu fi numita, si alte eventuale incalcari ale legii ale altcuiva pot fi puse sub semnul intrebarii. Insa mai important mi se pare ca acesta este un troc Basescu-Tariceanu si aici ma gandesc la legatura ministrului cu Valeriu Stoica”, a mai spus Bolcas. Contactat telefonic, Valeriu Stoica s-a multumit sa comenteze doar ca nu are legea in fata si nu o stie pe de rost si sa spuna ca din cat il cunoaste pe Catalin Predoiu stie ca acesta nu ar fi facut ceva care sa incalce legea. Liberalul Mario-Ovidiu Oprea a mentionat la randul sau ca nu are legea in fata, insa a precizat ca spera ca atunci cand Predoiu a fost nominalizat sa se fi facut toate verificarile necesare pentru evitarea unei eventuale situatii de incompatibilitate. Bogdan Ciuca de la PC
a spus ca nu cunoaste detalii despre incompatibilitatea pe meserii, insa a mentionat ca, daca exista o astfel de situatie in cazul ministrului de la justitie, ea ar trebui lamurita cat mai repede. Sergiu Andon insa a venit cu o opinie aparte, conform careia situatia activitatii ministrului este interpretabila. In primul rand, Andon a spus ca nu stie sigur daca a fi cenzor poate fi considerat o profesie. El a mai atras atentia asupra diferentei intre termenii salarizare si indemnizatie care se pot folosi in cazul cenzorului. Pentru salarizare, conform lui Andon, trebuie sa existe un contract de munca. Insa cenzorul ca profesie liberala ar putea fi remunerat prin indemnizatie, ceea nu contravine Legii avocaturii.

Gheorghe Florea, presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din România: Vom verifica acest aspect si ne vom pronunta
Nu ma pot pronunta cu privire la acest aspect, din doua motive: primul este acela ca trebuie vazuta natura colaborarii dintre avocat si firma
respectiva, daca aceasta colaborare intruneste elementele care sa o introduca sub incidenta prevederilor privind incompatibilitatea. Al doilea motiv este acela ca, neavând legea la indemâna, nu vreau sa ma pronunt cu privire la prevederi ale acesteia, asa, din amintiri. Sigur, vom verifica ceea ce spuneti dumneavoastra si abia dupa aceea vom putea exprima un punct de vedere.

Danut Bugnariu: Avocatii pot fi cenzori
“Avocatii ar putea fi cenzori. Parerea mea este ca activitatea de cenzor nu constituie o fapta de comert, deoarece in sensul dreptului comercial fapta de comert inseamna ca esti administrator al unei societati comerciale sau ca desfasori activitati comerciale”, a declarat Danut Bugnariu. “Calitatea de cenzor presupune o supraveghere a societatii, nu conducerea ei. In materie juridica, restrângerile de drepturi sunt de stricta interpretare, deci daca articolul 14 din Legea 51/1995 nu interzice avocatilor explicit sa fie cenzori intr-o societate, atunci inseamna ca pot avea aceasta calitate”, a explicat avocatul Bugnariu.

Niciun comentariu: