Motru, oraşul revendicat

Retrocedarea proprietăţilor confiscate de regimul comunist este o problemă veche şi spinoasă în România post-decembristă. La Motru, situaţia este mult mai complicată decât în alte zone ale ţării. Un municipiu de rang doi este revendicat în totalitate. Cuprinşi de febra retrocedărilor, localnicii s-au prezentat la primărie cu documente de pe vremea lui Cuza Vodă. S-a revendicat până şi terenul de sub biserica ortodoxă. Autorităţile locale din Motru nu deţin o palmă de pământ. Investitorii trebuie să negocieze cu viitorii proprietari, dacă vor să demareze o afacere. Reconstituirile se fac pentru grupuri de moştenitori, după Registrul Agricol. Se parcelează cu sistemul
GPS. Halda de steril de la Roşiuţa a luat-o razna şi a blocat oraşul o jumătate de an. În ciuda tuturor problemelor, oraşul Motru se dezvoltă. Uneori, îl ajută şi haldele de steril depozitate aiurea. Odată cu utilităţile, au apărut în oraş şi investitorii. Gazele şi apa curentă au săltat de 10 ori preţurile apartamentelor. Apa se aduce de la o adâncime de 220 metri. Rezerva strategică a secretarei.

Februarie 2008. Oraşul Motru. Primarul Dorin Hanu, proaspăt trecut în braţele PSD, este chemat la Bucureşti, pentru lucrările Consiliului Naţional al partidului. În biroul
adjunctului său, vicele Tudor Dobrică, doi investitori cer teren pentru a demara o afacere cu termopane şi materiale de construcţii.
„N-am domne’ nicio palmă de pământ. Terenurile sunt blocate pe Legea 247!” spune Dobrică. Cei doi investitori sunt sfătuiţi să cumpere teren de la viitorii proprietari. Deocamdată, terenul este ieftin la Motru. În centrul oraşului, preţul unui metru pătrat nu a depăşit 50 de euro.
Autorităţile locale nu mai deţin nicio palmă de teren. Municipiul Motru, ridicat pe pământuri naţionalizate, este revendicat în întregime. S-au făcut 850 de cereri de retrocedare, pe Legea 247/2005. Autorităţile locale sunt obligate să îi pună în posesie pe moştenitori, pe vechile amplasamente.
Oamenii din satele înconjurătoare Ploştina, Horăşti, Rîpa sau Leurda aveau terenuri agricole în vale. Acum le vor înapoi. Viceprimarul spune că cele mai multe cereri nu sunt bazate pe documente. Jumătate din cereri au fost refuzate pentru că unii „moştenitori” erau şarlatani de meserie. Dacă ţine cu retrocedarea bine, dacă nu nu-i pedepseşte nimeni. Merită să încerci.
Alţii au prezentat la primărie acte de proprietate din vremea lui Cuza, Carol I sau mai vechi. Din păcate, legea prevede că retrocedările se pot face numai pe documente datate după anul 1940. Unul a revendicat 5000 de hectare de pădure, altul vrea şase hectare în centrul oraşului. Viceprimarul spune că s-au retrocedat peste 200 de terenuri în zonă, inclusiv porţiuni de pădure. Oamenii cer pământul de sub blocuri
, parcuri, instituţii. Chiar şi terenul de sub biserica ortodoxă din centrul oraşului este revendicat.
„Numai clădirile nu sunt revendicate în Motru, pentru că oraşul este tânăr, are numai 42 de ani”, spune Dobrică.

„Acţiunile 7000 şi 10000”

Despre Motru se spunea până nu demult că este pe moarte. Un oraş fără trecut şi fără viitor. Aşa apărea în presa centrală, municipiul ridicat pe ambiţiile energetice ale conducerii PCR.
Cu o jumătate de secol în urmă, oraşul nu exista. Terenurile agricole erau în proprietatea oamenilor din comunele Horăşti, Râpa, Leurda, Ploştina Broşteni. După colectivizare, prin anii ‘60, în zonă s-a găsit cărbune. S-a dat în folosinţă prima mină Horăşti, la care lucrau localnici. După ce studiile geologice au evidenţiat peste 3 miliarde de tone de cărbune, „primul miner al ţării” a dispus construirea un oraş. În zonă s-a deplasat Nicolae Ceauşescu şi a zis: „Să-mi faceţi aici în vale un oraş!”. Pe uriaşele resurse de lignit s-au ridicat blocuri, dar nu avea cine să stea în ele.
„Când am venit aici, îţi dădeau apartament şi butelie”, spune viceprimarul Dobrică. Localnicii îşi amintesc faptul că primii mineri au venit din satele înconjurătoare. Apoi, au venit la muncă oameni din toată Oltenia, Banat, dar şi din Moldova - Vrancea sau Vaslui. Veneau cu valiza direct la primărie. Erau trimişi să-şi aleagă apartament. Salariile erau bune. În câteva luni îţi luai maşină.
Pentru creşterea producţiei de cărbune, Ceauşescu a demarat „Acţiunile 7000 şi 10000”, adică a dus la mină mii şi mii de oameni din toate colţurile ţării. Nu mai erau locuri la bloc, aşa că s-au construit „oraşele de carton”, cum au denumit localnicii coloniile muncitoreşti din PFL.
Halda care a extins oraşul

După Revoluţie au început disponibilizările la Motru. Cele mai multe exploatări de subteran s-au închis. Au rămas carierele de suprafaţă. Dar şi acestea sunt în criză de spaţiu. Nu mai au unde să-şi extindă frontul de lucru. Exploatarea de la Roşiuţa este blocată pentru că nu mai are unde să pună sterilul. Anul trecut s-a petrecut un eveniment destul de grav. Una din haldele de steril rezultate din procesul de extracţie a luat-o razna şi a acoperit drumul care leagă Motru de Târgu Jiu. O jumătate de an, oraşul a fost izolat. Micii întreprinzători şi cetăţenii obişnuiţi au avut de suferit. Pentru a ajunge în oraş se folosea o rută ocolitoare de 40 de km. Unii spun că a fost o greşeală tehnică, alţii că ar fi neglijenţă sau rea intenţie. Specialiştii au aşezat halda de steril pe un lac, dar au uitat să mai facă desecările necesare. Ancheta internă demarată de SNLO nu a scos la iveală niciun vinovat. Gurile rele spun că halda de la Roşiuţa a fost special lăsată să o ia la vale, pentru ca exploatarea să-şi poată lărgi frontul de lucru în zona calamitată. Un lucru este cert. Valul de pământ (cu o înălţime de 50 de metri în unele locuri) se mişcă. Apasă pe dealurile înconjurătoare şi provoacă alunecări de teren în lanţ. Primăria a fost obligată să mute câteva familii sinistrate în oraş.
„Parcelăm cu gipiesul”

Preţul terenului la Motru este în creştere ca de altfel şi interesul celor ce-l revendică. Reconstituirile se fac după Registrul Agricol. La Primăria Motru există un compartiment specializat numai pe retrocedări de terenuri. Se speră ca această problemă să se rezolve în maxim 6 luni de zile. Procedurile sunt complicate.
Se identifică parcelele revendicate şi dacă există concesiuni, se anulează (chiar dacă acolo existau afaceri legale
), apoi proprietarul negociază cu privatizaţii. Dacă nu se înţeleg, merg în instanţă.
Este foarte greu să dai pământ la Motru. Cei mai mulţi dintre revendicatori sunt urmaşii moştenitorilor de drept. Nu ştiu unde aveau terenurile cu exactitate. Dacă mai intervin şi probleme în familiile moştenitorilor, procese, succesiuni este aproape imposibil. Autorităţile încearcă să facă reconstituirile în grup. Fiecare vecin să se pună de acord cu ceilalţi de unde până unde avea teren. „Venim cu gipiesul şi parcelăm”, spune vicele Dobrică.
Utilităţile ridică valoarea oraşului

Până în 2005, locuitorii oraşului foloseau butelii de gaz. Fostul baron PSD de Gorj, Nicolae Mischie, adusese conducta doar până la Ploştina, la intrarea în Motru. După ce primăria a reuşit să tragă conducta de gaz în oraş, pe terenurile revendicate s-au dezvoltat afaceri. Au apărut market-uri şi firme private. Preţul unui apartament a crescut de la 100 de milioane lei vechi, la peste 1 miliard.
După ‘89 în oraş nu era apă rece curentă. Apa caldă, un vis frumos. De circa 2 luni, Motru are apă în regim permanent. Caldă şi rece. A fost definitivat un proiect de 1,5 miliarde lei. S-au săpat 11 puţuri, iar apa este adusă de pompe din pânza freatică de la o adâncime de 220 metri. „Motru are acum cea mai ieftină apă din judeţ: 1,2 lei/m3”, spune cu mândrie primarul Dorin Hanu. Înainte să iau masa în oraş, am vrut să mă spăl pe mâini, undeva în sediul primăriei. Robinetul gâlgâie zgomotos. Apă nu este. Noroc cu rezerva strategică a secretarei primarului.