Democrat-liberalii îşi construiesc ofertă de guvernare în jurul unui candidat pentru funcţia de prim-ministru
PD-L va face un sondaj de opinie pentru a afla ce lideri aduc voturi
Democrat-liberalii îşi propun să atace campania electorală din toamnă cu un concept nou pentru partid. Deşi campania
va fi mult politizată, liderii PD-L se gândesc să prezinte electoratului o personalitate care va ocupa funcţia de premier dacă partidul va câştiga alegerile, precum şi o variantă de cabinet.
Planul PD-L prevede şi prezentarea unui program de guvernare care pe lângă reducerea TVA ar putea cuprinde şi promisiunea de reducere a numărului de ministere şi agenţii guvernamentale, idee promovată şi în timpul campanie din 2004, dar la care s-a renunţat după ce Alianţa DA a ajuns la guvernare.
Dacă în momentul de faţă redactarea programului de guvernare se desfăşoară relativ uşor şi relaxat, demersul fiind urmărit atent de cuplul Adrian Videanu şi George Pogea, democrat-liberalii stagneză în privinţa alegerii omului potrivit
pentru a fi anunţat posibil premier. Surse din conducerea PD-L susţin că problema cea mai mare
în alegerea unui posibil prim-ministru o constituie tensiunile care au apărut între „garda veche” din partid şi „noii veniţi” de la PLD, care se declară purtătorii de mesaj ai preşedintelui Traian Băsescu.
Potrivit surselor, cele mai multe şanse de a impune în interiorul partidului numele unui viitor şef al Guvernului o au cei din urmă, având în vedere că printre aceştia se numără preşedintele Emil Boc, secretarul executiv Elena Udrea şi prim-vicepreşedintele Theodor Stolojan, iar Traian Băsescu nu va accepta niciodată să mai numească în postul de prim-ministru o persoană care să nu-i fie loială.
În această situaţie, în partid se vorbeşte despre faptul că favoriţi ar fi vicepreşedintele Gheorghe Flutur, care s-a impus prin câştigarea Consiliului Judeţean Suceava, dar şi prin faptul că acum controlează mai multe filiale PD-L din Moldova, şi fostul premier Theodor Stolojan, care şi-a demonstrat de mai multe ori loialitatea faţă de Băsescu.
Unii lideri PD-L îşi exprimă susţinerea pentru Videanu şi, nu în ultimul rând, pentru secretarul general Vasile Blaga.
Cu toate acestea, sursele susţin că cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Blaga şansele sunt foarte mici, dat fiind faptul că este din nou pe poziţie oponentă lui Traian Băsescu şi îi are în jurul său pe toţi cei care consideră că decizia ar trebui să se ia în partid, şi nu la Cotroceni. Hotărârea va avea la bază rezultatele unui sondaj de opinie care va releva ce lideri sunt capabili să aducă voturi în campanie.
marți, 28 aprilie 2009
Ce bomba pregateste Basescu?
Fiecare an de mandat, presedintele Basescu si-a luat concediu in august, dar nu a plecat fara sa detoneze macar o bomba de presa. Scopul strategiei de imagine: in perioada in care seful statului face bai de soare si de multime, dezbaterile continua pe tema impusa de acesta. Recent, presedintele a acuzat magistrati de legaturi necurate cu presa si cu lumea interlopa. Totusi, momentul pare prost ales, ecourile urmand sa se stinga pana la inceputul lunii viitoare, deci ne putem astepta sa lanseze o noua ”torpila” mediatica.
♦ In 2005, am avut acuzatiile grave aduse premierului Tariceanu in legatura cu influenta cercurilor de interese economice asupra actului de guvernare. Dupa razgandirea lui Calin Popescu Tariceanu privind anticipatele, atacul pre-sedintelui a dat semnalul declansarii unui razboi in PNL si a dus la ruperea Aliantei D.A. In 2006, am avut criza legata de disparitia lui Omar Hayssam. Au fost schim-bati sefii serviciilor
secrete, iar concediul a permis presedintelui sa scape de intrebari incomode.
♦ Inaintea concediului din anul 2007, presedintele a contraatacat dur, dupa ce a reusit sa scape de sus
pendare. Tema principala lansata atunci a fost cea a votului uninominal. Ca si in anii trecuti, acum am putea asista la lansarea inca unei teme majore si cu implicatii pe termen lung. Dezbaterile ar putea fi legate fie de revizuirea Constitutiei, care i-ar da lui Traian Basescu posibilitatea sa se implice in campania electorala, fie de amanarea votului uni-nominal, ale carui rezultate nu au multumit conducerea PD-L.
In 2005 presedintele a plecat in concediu, dand clasei politice destule teme de gandire pentru perioada lui de absenta. Prezenta in Irak era o tema fierbinte, discutata in contradictoriu cu PSD. Dar mai ales atrageau toata atentia presei tensiunile din interiorul PNL. Dupa ce Calin Popescu Tariceanu nu a vrut sa se lase pe mana lui, dandu-si demisia, si provocand alegerile anticipate, Basescu a lansat o „soparla” de mare
efect la adresa premierului Tariceanu. In cadrul unui interviu la radio, el l-a acuzat pe Tariceanu ca a renuntat la ideea anticipatelor nu din proprie initiativa, ci sub influenta unor medii mafiote de afaceri si a unui ziarist. Ultima parte se referea de fapt la Sorin Rosca Stanescu, desi acesta a declarat ca a avut doar o discutie obisnuita cu premierul, pe care nu il poate constrange sa ia o decizie sau alta. In privinta legaturilor cu oamenii de afaceri, presedintele nu pierdea nici un prilej sa vorbeasca despre”influenta unor grupuri de interese economice” asupra Guvernului, de natura sa altereze grav programul de guvernare. Acuzatiile presedintelui au gasit ecou in randul mai multor lideri importanti ai liberalilor, care au fost sedusi si de ideea de a castiga majoritatea in urma unor alegeri anticipate. Rezultatul: un razboi intern in PNL, pornit practic din nimic, si care a dus la formarea unui nou partid – PLD, topit apoi in cadrul PD. Omul de afaceri la care se referea Basescu era Dinu Patriciu - tema influentei acestuia asupra lui Tariceanu facand cariera pana acum. In 2006, Basescu nu a avut nevoie sa dea de lucru presei ceva tare la plecarea in concediu, pentru ca aceasta era deja prea ocupata cu imensul scandal legat de disparitia omului de afaceri Omar Hayssam, inculpat pentru rapirea celor trei jurnalisti români in martie 2005. Sirianul acuzat de terorism, si inamicul public numarul 1, disparuse ca prin farmec, fara nici o urma, iar Basescu risca sa fie deranjat de intrebari stânjenitoare referitoare la aceasta situatie, daca nu se facea si el pierdut printre mesenii teraselor de pe litoral. In 2007, presedintele a plecat in concediu din nou pe fondul unei atmosfere foarte tensionate. Dupa ce fusese suspendat si readus la Cotroceni in urma unui referendum, Basescu, aflat pe cai mari, trecea la contraatac, printr-un razboi dur cu PSD, pe care il acuza ca din cauza furturilor guvernului Nastase nu mai ajung banii
de pensii. De asemenea, schimbul de replici era si mai dur fata de Ion Iliescu, pe care nu-l mai scotea din „propagandist comunist”. Presedintele mai acuza neregulile legate de locuintele de protocol ale RA-APPS, si, cu trimitere catre toata lumea, lansa pe un ton foarte misterios si amenintator ideea votului uninominal, astfel incat presa si partidele politice se intrebau daca nu vrea sa incerce impunerea lui printr-o manevra care sa evite cadrul constitutional. Acum, in 2008, avem ca tema de gandire principala pentru perioada de odihna a presedintelui atacul sau dur la adresa Justitiei in general, dar si a colaborarilor nepotrivite a unor magistrati cu presa de investigatie. Pana la plecarea in concediul prezidential, suntem in asteptarea fie a unor noi teme, fie a dezvoltarii acesteia. Mai ales ca Parlamentul e in vacanta
si ziaristii s-ar putea plictisi, asa cum il cunoastem, Traian Basescu are cu siguranta ceva la sertar pentru noi. Poate fi vorba fie de o concluzie asupra necesitatii schimbarii Constitutiei, fie asupra amanarii uninominalului, care nu prea a iesit cum dorea PD-L-ul, fie altceva de genul acesta, care sa faca valva, dar fara un efect constructiv in perspectiva.

Atac la imunitate
Democrat-liberalii vor sa modifice Legea raspunderii ministeriale astfel incat ministrii care sunt si parlamentari sa poata fi urmariti penal fara acordul Camerei din care fac parte. Acesta este al doilea demers al PD-L de simplificare a procedurii in cazurile dosarelor lui Adrian Nastase, Miron Mitrea, Codrut Seres si Paul Pacuraru. Primul a fost contestarea la Curtea Constitutionala a Regulamentului Camerei Deputatilor.
Emil Boc, presedintele PD-L, a declarat ca legislatia actuala stabileste o diferentiere in regimul juridic si constitutional intre parlamentarii obisnuiti si cei care indeplinesc sau au indeplinit o functie ministeriala. "Un parlamentar obisnuit poate fi urmarit penal fara incuviintarea Camerei din care face parte, pe cand un parlamentar care este si ministru nu poate fi urmarit penal decat daca exista acordul unei majoritati de doua treimi. Este un tratament discriminatoriu ce situeaza parlamentarii-ministri deasupra legii", a declarat Boc. Acesta sustine ca trimiterea in judecata a unui parlamentar, indiferent de pozitia sa in Guvern, ar trebui sa se faca fara acordul Parlamentului, care ar trebui doar sa ia act de demersul procurorilor.
Pedelistul a precizat ca votul in plen ar trebui sa se dea doar in cazul in care se cere perchezitia, retinerea sau arestarea unui parlamentar. "Astfel recastigam increderea populatiei in clasa politica, dar si in actul de justitie", a adaugat liderul
PD-L.
Doua tipuri de parlamentari
Boc a apreciat ca modificarea Constitutiei din 2003 a produs
aceste diferente procedurale pentru doua categorii de parlamentari deoarece imunitatea
parlamentara a fost restransa, in timp ce imunitatea guvernamentala a ramas la fel de extinsa. PD-L ia in calcul ca, la o eventuala revizuire a Constitutiei, sa elimine complet imunitatea guvernamentala. Proiectul de modificare a Legii raspunderii ministeriale va fi depus la Parlament la inceputul sesiunii viitoare sub semnatura parlamentarilor democrat-liberali. El este complementar contestatiei depuse la Curtea Constitutionala a prevederii din Regulamentul
Camerei Deputatilor care stipuleaza ca, pentru avizarea favorabila a inceperii urmaririi penale impotriva unui deputat care este si ministru, este nevoie de votul a doua treimi dintre colegii sai. Magistratii Curtii Constitutionale au amanat pentru 17 septembrie luarea unei decizii la insistentele presedintelui Camerei, Bogdan Olteanu, care a solicitat timp pentru exprimarea unui punct de vedere.
Din nou la Curte
Judecatorii Curtii Constitutionale au fost invitati sa se pronunte de mai multe ori in chestiunea procedurii de trimitere in judecata a ministrilor. Comisia speciala de la Cotroceni care trebuia sa intocmeasca un raport consultativ in cazul cererilor venite de la Parchet a fost declarata neconstitutionala, decizia ramanand apanajul integral al presedintelui. Ulterior, Curtea a decis ca presedintele sa poata aviza doar urmarirea penala a ministrilor care nu sunt parlamentari. Pentru cei care sunt deputati sau senatori se cere acordul Camerei din care fac parte. Spre deosebire de Camera Deputatilor, la Senat este nevoie doar de votul majoritatii simple a senatorilor, nu de doua treimi.

La Bursă, nimeni nu vinde, nimeni nu cumpără
ichiditatea scade spre niveluri alarmante
Retragerea străinilor lasă piaţa pe mâna puţinilor investitori locali
Jucătorii rămaşi sunt apatici şi cu ochii pe Dow Jones
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a cunoscut o nouă săptămână de deprecieri. Deşi amplitudinea acestora nu a fost deosebită, toţi cei trei indici principali au rămas în apropierea minimelor din acest an. Ceea ce a reţinut atenţia a fost însă lichiditatea extrem de scăzută consemnată în zilele de joi şi vineri, respectiv cca 5 milioane de euro. Joi, cel mai lichid emitent de la BVB din ultimii ani, SIF Oltenia (SIF5), a înregistrat o veritabilă contraperformanţă, cu un volum de numai 132.000 de acţiuni tranzacţionate, cel mai scăzut nivel de la listare. În sesiunea de vineri, până la ora prânzului, nu se realizase niciun transfer pe simbolurile unor companii
care se remarcaseră printr-o lichiditate bună în trecut. Este vorba despre acţiunile Băncii Carpatica, Flamingo Internaţional, Bermas Suceava, Oil Terminal, Turism Felix SA de la BVB, dar şi de societăţi cu o vizibilitate bună de pe RASDAQ precum Irproeb Bistriţa, Ceramica Iaşi sau Avicola Buzău. Retragerea investitorilor străini a lăsat piaţa într-o apatie totală.
"Ne-am dat seama, în ultimele luni, că 7 milioane de euro pe zi este lichiditatea maximă pe care investitorii locali o pot da Bursei de la Bucureşti", a declarat Dan Paul, vicepreşedinte al BVB. Problema de lichiditate pe care o traversează piaţa de la Bucureşti nu se datorează elementelor sistemice ale Bursei, ci conjuncturii de piaţă. Este o perioadă mai dificilă pentru pieţele de capital din întreaga lume şi, de aceea, lipseşte apetitul pentru investiţii. Pentru ca bursele să se dezvolte este nevoie de ştiri pozitive, de încredere, de entuziasm din partea investitorilor, or în aceste vremuri nu avem parte de aşa ceva, a mai precizat Dan Paul.
Criza pieţelor externe, resimţită şi la Bucureşti
Pieţele externe resimt din plin criza financiară şi previziunile sumbre privind inflaţia. La acestea se mai adaugă tensiunile din ultimele săptămâni dintre Israel şi Iran, cu efecte directe asupra preţului de tranzacţionare a petrolului brut, a sintetizat situaţia Gabriel Necula, director adjunct de operaţiuni la Prime Transaction. În plus, tot mai multe companii de la cota Bursei din New York raportează rezultate financiare
dezamăgitoare sau chiar pierderi importante. În aceste condiţii, marii investitori iau în calcul riscurile foarte ridicate şi preferă să îşi diminueze din poziţii, a mai spus Necula. Problemele internaţionale reprezintă principala cauză a impasului de la BVB şi în opinia lui Gabriel Aldea, broker la Intercapital Invest. Acesta consideră că scăderea destul de abruptă a indicelui german, care până acum rezistase cel mai bine, a indus temeri suplimentare în rândul investitorilor.
Bani sunt, dar investitorii aşteaptă acţiuni şi mai ieftine
"Toată lumea se uită la America", rezumă foarte bine starea de spirit de la Bucureşti Dan Paul. În aceste condiţii, investitorii preferă să ignore datele fundamentale, aşteptându-se ca trendul descendent să continue. Fără îndoială, există bani disponibili pentru investiţii pe piaţa de capital, însă posesorii acestora se gândesc la faptul că pot cumpăra şi la preţuri mai bune, amânându-şi astfel intrările. Pe de altă parte, speculatorii, întrevăzând noi valuri de scăderi, îşi reduc la rândul lor deţinerile, ştiind că îşi pot răscumpăra titlurile pe paliere de cotare inferioare. Avem, în felul acesta, un cerc vicios care favorizează deprecierile, a mai spus oficialul BVB. Rezultatele financiare ale companiilor listate la Bucureşti care urmează să vină în săptămânile următoare vor fi, cu siguranţă, bune, sporind atractivitatea fundamentală a acestora. Problema este că, în actuala conjunctură de piaţă, acestea nu contează aşa de mult, este de părere Gabriel Aldea, care mai precizează că situaţia de pe extern primează în ochii investitorilor.
În circumstanţele date, cotaţiile nu s-au putut majora. "Piaţa a rămas pe loc, deşi impresia e de scădere", a afirmat Gabriel Necula. Este uşor de sesizat o tendinţă de aşteptare, o apatie. Nu există entuziasm la cumpărare, dar nici panică la vânzare. Probabil că investitorii consideră că preţurile actuale nu justifică vânzarea, dar au în acelaşi timp în vedere riscurile importante pe care le-ar presupune acum intrarea la cumpărare, a mai continuat reprezentantul Prime Transaction. Gabriel Aldea explică, la rândul său, lichiditatea foarte scăzută prin reţinerea cumpărătorilor, care nici nu este, pe de altă parte, dublată de existenţa unor vânzători foarte agresivi.
Nimeni nu cumpără, nimeni nu vinde, pentru că situaţia din piaţă este de aşa natură, spune Dan Paul. Nu este o problemă a Bursei, a subliniat
acesta, pentru că pe aceeaşi piaţă şi pe aceiaşi emitenţi anul trecut se făceau 21 de milioane de euro pe zi. Fără îndoială, preţurile multor titluri sunt foarte bune şi atunci când climatul general va fi propice, se va reintra masiv la cumpărare. Chiar şi acum, dacă unele cotaţii coboară ceva mai mult, se găsesc numaidecât investitori. S-a văzut asta pe SIF Transilvania, unde lichiditatea a fost foarte bună şi, după o serie de scăderi drastice, nu au întârziat nici achiziţiile, a mai declarat vicepreşedintele BVB. Acest fenomen a fost evidenţiat şi de Gabriel Aldea, care susţine că, deşi există o cantitate foarte mare de acţiuni SIF3 disponibile în piaţă, avem şi un interes din partea investitorilor care preferă acest titlu celorlalte societăţi de investiţii financiare întrucât înglobează un discount mai mare.
Regiunea rămâne interesantă, dar momentul nu este încă favorabil
Cu toate acestea, reticenţa domină în piaţa românească. Fără investitorii străini, conturarea unor creşteri mai importante este foarte dificilă, sunt de acord brokerii. În prezent, fondurile nu sunt interesate de România, aversiunea faţă de emergente fiind generalizată în această perioadă. "Investitorii au problemele lor acasă, pentru a se mai gândi în momentele de faţă şi la bursele secundare", a declarat Gabriel Necula, care spune că după o liniştire a pieţelor externe am putea asista la un rebound important începând cu lunile august-septembrie. Gabriel Aldea apreciază, de asemenea, că vor exista reveniri, dar nu se aşteaptă, pe termen scurt, la iniţierea unui astfel de trend secundar de amploare care să dureze câteva luni. Brokerul de la Intercapital consideră că nervozitatea de pe pieţele mature este foarte mare, iar impactul preţului petrolului asupra rezultatelor companiilor este greu de previzionat.
Investitorii îşi vor recăpăta încrederea şi atunci vom vedea un interes deosebit pentru societăţile listate la BVB, este de părere Dan Paul. Acesta spune că România este cea mai atractivă ţară din zonă pentru investitori, dar nu ştie când va reveni acest entuziasm, pentru că piaţa este decisă de cumpărători şi numai aceştia vor hotărî asupra momentului oportun. Desigur, îngustimea pieţei româneşti s-a văzut că a reprezentat un impediment pentru mulţi dintre investitorii străini şi unii dintre aceştia au avut probleme atunci când au decis să iasă, afirmă Gabriel Necula. Şi riscurile sunt acum altfel privite decât în urmă cu un an sau doi. În pofida acestui fapt, ei vor reveni să investească atunci când situaţia se va calma pe pieţele financiare, având în vedere atractivitatea regiunii şi potenţialul economiei româneşti, mai spune directorul adjunct de operaţiuni de la Prime Transaction. Pe de altă parte, Gabriel Aldea nu exclude faptul că, pe termen mediu, unele dintre companiile de la cota BVB, în special cele din sectorul financiar, ar putea fi influenţate negativ de criza globală, iar actualele scăderi la nivelul preţurilor să fie influenţate de astfel de aşteptări. Totuşi, acestea ar trebui să găsească modalităţile de a ieşi din impas şi să îşi reia ciclul de creştere, a mai continuat reprezentantul Intercapital.

Etichete:
La Bursă,
nimeni nu cumpără,
nimeni nu vinde
SUA: Coca-Cola „îngheaţă” angajările, din cauza stării economiei
Grupul american Coca-Cola a inghetat procesul de angajare de personal nou in Statele Unite, se arata intr-o nota interna a companiei
, publicata de revista Beverage Digest, citata de Reuters.
Potrivit
acelei note, presedintele Coca-Cola North America, Alexander "Sandy" Douglas, cere departamentelor de recrutare sa nu mai angajeze personal pe intregul an calendaristic, motivand aceasta decizie prin situatia- nu tocmai roz - prin care trece economia americana.
Cel mai mare
producator de bauturi racoritoare din lume apelase la o masura similara si la inceputul anului, insa acea masura era destinata numai angajarilor care nu reprezinta „pozitie esentiala”.
Tot in nota se arata ca ofertele
de angajare facute pana la data de 1 iulie inclusiv vor fi onorate, tot ce depaseste aceasta data fiind sistat pana in 2009.

Profit in scadere si venituri in crestere pentru GE
Gigantul american General Electric (GE) a anuntat pentru al doilea trimestru din 2008 venituri totale de 46,9 miliarde dolari, in crestere cu 11% fata de acelasi interval din 2007. Diviziile GE din afara SUA au generat venituri de 25 miliarde dolari, in crestere cu 24% fata de perioada similara a anului trecut. Profitul companiei a scazut insa cu 4%, pana la 5,4 miliarde dolari. Comenzile totale ale companiei au ajuns la 26,9 miliarde de dolari, in crestere cu 8% fata de 2008, iar cele pe echipamente mari
cu 4%, la 13,7 miliarde de dolari
. In acelasi timp, vanzarile din domeniul industrial au fost de 27,8 miliarde de dolari, cu o crestere de 15% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Dupa anuntarea rezultatelor, actiunile GE au deschis in crestere, dar pe parcursul sedintei, pe fondul tensiunilor ce se manifesta in pietele
de capital, acestea au pierdut avantajul din deschidere. Cotatia de inchidere a fost de 27,66 dolari/actiune, care consemna o crestere de doar 0,07% fata de sedinta precedenta, nivel la care capitalizarea bursiera a companiei
este de 275,7 miliarde dolari.

BNR vrea temperarea creditelor către populaţie
anca Naţională a României a propus un proiect de regulament menit să tempereze creditele către populaţie prin înăsprirea modalităţilor de acordare a acestora.
Concret, dacă proiectul va fi aprobat, băncile vor trebui să acorde credite pe baza veniturilor declarate la fisc, singurele sută la sută certe.
Măsura are un dublu obiectiv, explică la BBC consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
“Problema este de ordin particular şi de ordin general. De ordin particular este că oamenii s-au îndatorat foarte mult, de ordin general este însă stabilitatea financiară”.
“Viteza creditului în România este foarte mare, este cu mult peste vitezele cu care circulă creditul şi în ţările vecine, şi în zona Euro”, spune la BBC domnul Vasilescu.
În ultima perioadă, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a înmulţit avertismentele că, la un moment dat, băncile riscă să nu-şi mai poată recupera banii
de la clienţii care pot ajunge în incapacitate de plată.
În Statele Unite, o astfel de situaţie a generat o criză financiară fără precedent şi falimentul unor bănci de prestigiu.
Aşadar, BNR le-a recomandat băncilor prudenţă maximă când cântăresc capacitatea de rambursare a clienţilor - prudenţă, nu restricţii.
Pentru că BNR nu vrea să pună obstacole creditării, ci doar să o aducă la un nivel normal, mai explică la BBC consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
“Noi am pornit mai târziu, e drept, şi pornind mai târziu există şi de partea băncilor şi de partea oamenilor care se îndatorează o dorinţă firească de a recupera”.
“Banca Naţională trebuie să fluiere, e ca pe şosea aici – excesul de viteză e riscant, oricând se pot întâmpla accidente”, spune Adrian Vasilescu.
Dar de ce se teme BNR? În România, potrivit datelor oficiale, trei sferturi din credite se fac pentru consum, nu pentru investiţii.
Banii aruncaţi astfel pe piaţă nu generează mai mulţi bani, cum ar trebui, ci mai degrabă inflaţie.
Toate acestea şi pe fondul unei productivităţi scăzute, care face ca oferta pieţei interne să nu poată face faţă cererii.
În absenţa acestei oferte interne, cererea mare
se îndreaptă spre pieţele externe, care au cunoscut şi ele şocul unor scumpiri importante.
Dacă şi moneda naţională e mai slăbită, atunci importurile nu pot fi decât scumpe, deci se poate importa inflaţie.
În aceste condiţii, creşterea economică îngregistrată de România nu poate fi un atuu pentru încurajarea creditelor
şi a consumului, cum ar fi normal, a explicat recent şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
“Există un exces de cerere. Am vrea ca acest exces de cerere să fie acoperit printr-o creştere a producţiei? Da. Numai că să crească producţia trebuie să se muncească mai mult, să se facă investiţii mai mari”.
“Dacă creşte PIB-ul prin extenuarea resurselor, diferenţa

Arde gigacaloria
Reprezentantii Primariei Capitalei sustin ca au suspendat decizia ANRE de majorare a pretului gigacaloriei * Electrocentrale Bucuresti are de recuperat aproape 215 milioane de euro de la Radet
Primaria Capitalei a emis, la sfarsitul saptamanii trecute, Decizia 351 de suspendare a propunerii 1255 emise de Agentia Nationala de Reglementare a Energiei (ANRE) pentru majorarea cu 12% a tarifului la gigacalorie, a declarat directorul tehnic al Agentiei Municipale de Eficientizare si Reglementare a Energiei (AMERE), Tudor Popescu, transmite Rompres. De remarcat, o propunere nu poate fi suspendata, ci, cel mult, ignorata, iar o decizie a unei Autoritati Nationale, aflata in subordinea premierului, nu poate fi suspendata de nici o primarie; ori Autoritatea isi auto-suspenda decizia, ori instanta de judecata suspenda decizia.
Potrivit lui Tudor Popescu, decizia ANRE este suspendata pana la finalizarea auditului privind calculul tarifului la energia termica, propus de prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, la intalnirea cu edilii Capitalei. Reamintim, premierul Tariceanu a decis saptamana trecuta, in urma discutiilor cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, si cu primarii de sectoare, sa initieze un audit la Electrocentrale (Elcen) Bucuresti pentru a verifica pretul de productie al gigacaloriei. "I-am propus domnului primar general ca din partea Guvernului sa desemnam o firma
de audit la Electrocentrale Bucuresti, pentru a vedea care este structura costurilor si unde se pot face reducerile necesare astfel incat preturile sa nu fie impovaratoare pentru cetateni", a declarat, cu acea ocazie, premierul Tariceanu. La randul sau, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a sustinut ca are date prin care sa demonstreze ca majorarea pretului gigacaloriei este artificiala. El a precizat ca specialistii primariei vor avea o intalnire in acest sens cu ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.
Potrivit directorului comercial al Elcen, Irina Duica, aprobarea de catre ANRE a unei cresteri, de la 1 iulie, cu 11,24% a pretului agentului termic livrat de Elcen nu este suficienta pentru a acoperi pierderile acumulate de companie de la inceputul anului. "Majorarea aprobata de ANRE de la 1 iulie, de 11,24 procente, nu acopera nici macar pierderile pe primele sase luni, care au ajuns la 110 milioane lei", a spus Duica.
Totodata, aceasta a aratat ca Elcen are de recuperat creante restante in valoare
de 778 milioane lei de la Radet (circa 215 milioane de euro). "Nu vom mai putea contracta credite si vom deveni, astfel, rau-platnici fata furnizorii nostri de gaze
, care ne-ar putea debransa, cum s-a intamplat cu alte centrale mai mici", a avertizat oficialul Elcen.
"Deciziile ANRE privind pretul gigacaloriei la producatorii in cogenerare sunt trimise catre ANRSC (n.r. - Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice), institutie care stabileste preturile locale de referinta, pe baza acestor date", a aratat vicepresedintele ANRE, Nicolae Opris. Potrivit acestuia, abia dupa ce ANRSC decide pretul local de referinta, autoritatile locale hotarasc daca acest pret
va fi platit de populatie sau va fi subventionat de la bugetul local.

România, destinaţia preferată a investitorilor din zona euro
Volumul investiţiilor atrase ne situează pe locul doi în UE
Companiile din zona euro au plasat în România 7,4 miliarde euro în 2006. Doar Malta a fost mai atractivă, cu investiţii în valoare
totală de 12 miliarde de euro.
Potrivit datelor anunţate de biroul statistic european, Eurostat, pe poziţia a treia în clasamentul investiţiilor străine directe atrase din cele 15 state membre ale zonei euro
s-a clasat Ungaria, cu 4,3 miliarde euro.
Aceasta a fost urmată de Polonia, cu 3,5 miliarde euro, şi de Cehia, cu 3,3 miliarde euro. Bulgaria a fost a opta ţară în ce priveşte investiţiile atrase din zona euro, cu doar 900 milioane euro.
Biroul european de statistică a mai arătat că investiţiile străine directe atrase de România în 2006 au fost de 2,4 ori mai mari decât cele din 2005 (3,1 miliarde euro) şi de 2,5 ori peste nivelul din 2004 (3 miliarde euro).
De altfel, în 2006, din totalul de 37,2 miliarde euro al investiţiilor directe plasate de companiile din zona euro în statele care au aderat la UE în 2004 sau 2007, aproape un sfert (22%) a avut ca destinaţie România şi Bulgaria. În cazul României, valoarea investiţiilor străine directe (ISD) din zona euro a fost ridicată, în 2006, de tranzacţia prin care banca austriacă Erste a achiziţionat pachetul majoritar al Băncii Comerciale
Române (3,75 miliarde de euro).
Sectorul serviciilor
, cel mai atractiv
Între 2004 şi 2006, cel mai mare investitor în noile state membre a fost Germania, cu o medie de 8,5 miliarde euro pentru fiecare din cei trei ani, principalii beneficiari fiind Malta, Ungaria şi Polonia.
Al doilea investitor, ca valoare, a fost Spania, cu o medie anuală în perioada menţionată de 4,1 miliarde euro, de care au beneficiat în principal Ungaria şi Cehia. Austria a fost cel de-al treilea mare investitor în ţările aflate în tranziţie din Europa Centrală şi de Est, cu o medie de 3,3 miliarde euro pe an în acelaşi interval, din care aproape trei sferturi (73%) au fost în România.
Stocul ISD deţinut de statele din zona euro în cele 12 noi state membre era de 273,1 miliarde euro la sfârşitul anului 2006, din care peste două treimi (68%) în trei ţări - Polonia (68,4 miliarde euro), Ungaria (64,6 miliarde euro) şi Cehia (52,4 miliarde euro).
România se situa în 2006 pe locul al patrulea, cu un stoc ISD din zona euro de 24 miliarde euro, valoare de aproape trei ori mai mare decât cea din 2004, de 9 miliarde euro.
Sectorul serviciilor a atras cea mai mare parte a investiţiilor directe din zona euro în 2006, valoarea totală plasată în intermedieri financiare
, servicii de afaceri, comerţ şi telecomunicaţii fiind de 146,2 miliarde euro.
24 miliarde de euro
- reprezintă valoarea cumulată a stocului de investiţii străine directe, atrase de România din zona euro până la sfârşitul anului 2006

Partener într-o afacere de milioane din „certuri“
Cosmin Vasile coordonează divizia de litigii a casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu, care l-a dat pe actualul ministru de justiţie.
La doar 28 de ani, Cosmin Vasile a fost primit printre cei şapte parteneri ai casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu (ZRP), una dintre cele mai renumite firme din România, întrucât din rândurile ei a fost ales noul ministru al justiţiei, Cătălin Predoiu. Coordonează divizia de litigii a casei de avocatură, alături de Călin Zamfirescu şi Stan Târnoveanu, şi este apreciat pentru retorica sa. În termeni mai populari, ştie să se contrazică. „Când două părţi nu se mai înţeleg, este necesar să apară implicarea avocatului de litigii“.
Aşa s-ar rezuma jobul lui Cosmin Vasile, numit avocat-partener la ZRP în urmă cu doi ani. Principala diferenţă dintre avocatura de consultanţă de afaceri şi cea de litigii ţine de caracterul contradictoriu al celei din urmă. „Ca principiu, trăiesc într-o veşnică poziţie adversă faţă de cealaltă parte. De luni până vineri, avocatul de litigii se contrazice, se «ceartă» în permanenţă“, spune Cosmin Vasile. Litigiile au adus anul trecut casei ZRP venituri de 1,2 milioane de euro, într-un business în care marja de profit se situează în jurul a 60% din cifra de afaceri.
Avocaţii, martori la telenovele
„Avocaţii sunt prieteni între ei, deşi între părţi nu e întotdeauna aşa şi se ajunge foarte des la scene de telenovelă. Ştiu cazul a două companii
care trăiesc un fel de dragoste cu năbădăi. Nu îşi pot desfăşura activitatea una fără cealaltă, colaborează de ani buni pentru că nu există un alt jucător în piaţă, dar se judecă din trei în trei zile“. Iată un fragment dintr-o discuţie despre activitatea unui avocat de litigii, care se desfăşoară în cea mai mare parte în sala de judecată. ZRP are în prezent 1.000 de litigii active. Un singur proiect a dezvoltat nu mai puţin de 400 de litigii.
„Este vorba despre o investiţie imobiliară în care sunt implicate foarte multe părţi şi în legătură cu care au fost depuse toate aceste 400 de litigii“, explică Vasile. Cazul este elocvent, pentru că cele mai multe dintre litigii au legătură cu domeniul imobiliar. De la revendicări de terenuri şi clădiri nerezolvate de stat după căderea comunismului şi până la nemulţumiri legate de locul şi înălţimea amplasării unui ansamblu rezidenţ ial, în prezent sunt câteva zeci de mii de astfel de cazuri pe rol la Tribunalul Bucureşti.
În unul dintre ele, ZRP reprezintă dezvoltatorul imobiliar din proiectul „Cathedral Plaza“, clădirea de birouri de lângă Catedrala Romano-Catolică. Tot o telenovelă pare şi cazul unuia dintre cele mai vechi litigii în care este implicată casa de avocatură ZRP: cazul a fost demarat în 1998 de AVAS şi este legat de activitatea Bancorex.
Predoiu le-a adus notorietate
Faptul că actualul ministru al justi- ţiei, Cătălin Predoiu, a plecat din casa de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu a sporit notorietatea firmei
. „Noua lui poziţie ne ajută, dar nu poate fi comensurată. Pentru noi este o mare pierdere, pentru că era unul dintre partenerii de bază ai firmei. Are o expertiză excepţională pe Drept comercial
, fiind lector în acest domeniu“, povesteşte Cosmin Vasile. ZRP conduce în clasamentele publicaţ iilor internaţionale în domeniul litigiilor („Legal 500“ şi „Chambers Law“), precum şi în cele româneşti - „FinMedia“ şi „The Diplomate“.

Mureşan: "Piţurcă a greşit, trebuia să vină la Comitetul Executiv, nu să se ascundă"
Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, că Victor Piţurcă a greşit când a decis să nu se prezinte la şedinţa Comitetului Executiv al FRF şi a precizat că selecţionerul "nu trebuia să se ascundă".
"A lipsit Piţurcă, el a greşit aici, trebuia să vină. Nu era vorba că trebuia să ne dea nouă explicaţii, dar aşa cum am venit eu de la Cluj, aşa trebuia să vină şi el, nu trebuia să se ascundă. Ionuţ Lupescu a prezentat acest raport privind prestaţia naţionalei la EURO
", a spus Mureşan.
Reacţia lui Iuliu Mureşan a venit după ce în şedinţa Comitetului Executiv al FRF, desfăşurată, luni, la Casa Fotbalului, s-a făcut o analiză privind participarea echipei naţionale a României la turneul final al EURO 2008, iar selecţionerul Victor Piţurcă a lipsit. Echipa naţională de fotbal a României a înregistrat două egaluri, 0-0 cu Franţa şi 1-1cu Italia, şi o înfrângere, 0-2 cu Olanda, în Grupa C la EURO 2008.
Mureşan a mai precizat că preşedinţii cluburilor au semnat o scrisoare împotriva preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, prin care îi cere acestuia să nu îi mai calomnieze: "S-a semnat o scrisoare către Dumitru Dragomir să înceteze cu declaraţiile calomnioase, de altfel trebuie să încetăm şi noi cu aşa ceva, să vorbim mai puţin şi să facem mai multe".
Întrebat ce hotărâri s-au luat în şedinţa Comitetului Executiv, Mureşan a răspuns: " S-a propus ca jucătorii chemaţi la comisii să nu se mai prezinte, ci să fie reprezentanţi de oficiali ai cluburilor. S-a mai validat comisia CAF. S-au schimbat membri, iar în fruntea CAF-ului a fost numit un avocat. În plus
, s-a scos din regulament
depunctarea pentru declaraţii, urmând să se dicteze amenzi sau suspendări. Echipa nu are nicio vină, nu trebuie să sufere în legătură cu ce declar eu".

Ramanem in elita Cupei Davis
» Victor Hanescu a adus punctul decisiv pentru echipa Romaniei care a invins ieri formatia Indiei cu 4-1, in barajul pentru mentinerea in Grupa Mondiala a Cupei Davis.
Reprezentativa de cupa Davis a Romaniei si-a respectat statutul de principala favorita in intalniea cu India din barajul pentru mentinerea in Grupa Mondiala si s-a impus lejer cu 4-1. Potrivit
previziunilor specialistilor jucatorii nostri au castigat toate meciurile de simplu, singura infrangere, cu 6-4, 7-6 (0), 6-4, fiind suferita de perechea Horia Tecau/Adrian Cruciat in fata mult mai titratului cuplu Leander Paes/Mahesh Bhupathi. Cel care a obtinut punctul decisiv pentru formatia Romaniei a fost Victor Hanescu, in premiera liderul team-ului nostru. El s-a impus ieri cu un autoritar 6-2, 6-3, 6-1 in fata numarului un al Indiei Prakash Amritraj, si a ridicat scorul la 3-1 pentru Romania.
Partida a inceput echilibrat, Hanescu reusind primul break in game-ul al cincilea. Romanul s-a desprins la 5-2, a urmat la serviciu si a incheiat cel dintai set cu 6-2, dupa doar 33 de minute de joc. Liderul echipei noastre a inceput foarte bine si setul secund, adjudecandu-si primul game pe serviciul adversarului. Jucatorul indian a dat semne de revenire in jocul al saselea, cand a avut doua sanse de break, pe care le-a ratat
, permitandu-i lui Hanescu sa se distanteze la 4-2 si sa-si treaca setul in cont cu 6-3, in urma unui nou
break. Cel de-al treilea set s-a dovedit a fi si ultimul, Victor Hanescu spulberandu-si adversarul cu un elocvent 6-1.
"Este bine ca am castigat si ca am ramas in Grupa Mondiala. Nu a trebuit sa ne complicam sa ajungem in meciul cinci. Am vrut sa joc bine si, fiind liderul echipei, am vrut sa-i ajut pe baieti. A fost o zi frumoasa si am facut un tenis bun. In fata lui Amritraj nu a fost usor, el este un jucator de serviciu-voleu, dar am reusit sa castig. Aceasta victorie in fata Indiei este un pas mare pentru noi. Am jucat pentru prima data cu o echipa tanara, din care a lipsit Andrei Pavel. Este un rezultat bun pentru Crivoi si Cruciat, care sunt la primele meciuri in Cupa Davis", a declarat Victor Hanescu. "Meciul de duminica a fost usor prin prisma scorului (n.r. – 2-1 la general pentru Romania), dar in teren a fost un meci mai dificil, pentru ca am avut in fata un adversar incomod. Faptul ca am jucat pe zgura a fost un avantaj pentru noi. Daca partida se disputa pe iarba sau, ciment, suprafete cu care indienii sunt mult mai obisnuiti, altul era rezultatul.
Oricum, eu am fost motivat in plus
de faptul ca am auzit mereu in ultimele zile ca sunt liderul echipei, iar aceasta pozitie te determina sa vrei sa aduci puncte echipei tale si sa le arati colegilor ca poti castiga". Cat despre dublul de Cupa Davis al Romaniei, Hanescu a precizat: "Noi nu avem inca o echipa de dublu bine sudata. Tecau si Cruciat au evoluat sambata pentru prima data impreuna un meci oficial, avand in fata adversari de top mondial. In viitor trebuie sa ne gandim si la dublu mai mult".
Noul lider al echipei noastre de Cupa Davis s-a declarat incantat de ideea ca Andrei Pavel sa devina capitan nejucator. "Am auzit ca Andrei Pavel vrea din 2009 sa devina capitan nejucator al echipei Romaniei de Cupa Davis. Sper sa avem cu el o colaborare frumoasa. Pavel are multa experienta, este o persoana deschisa, este o placere sa lucrezi cu el", a declarat Hanescu dupa meci.
Excelenta a fost si prestatia de ieri a lui Victor Crivoi in fata lui Somdev Devvarman, in cel de-al cincilea meci al intalnirii care a contat doar ca palmares pentru ambii jucatori deoarece calificarea fusese decisa. Crivoi s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-3 la capatul a peste doua ore de joc dupa o revenire spectaculoasa in setul al doilea, de la scorul 5-3 pentru indian.
» Pe 23 septembrie, la Madrid, va avea loc tragerea la sorti a meciurilor din primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis pentru sezonul 2009, care va avea loc ca de obicei in februarie anul viitor. La ultimele doua editii Romania a jucat cu Franta, fiind invinsa de fiecare data.

Mutu se menajează pentru Becali
Prandelli l-a ţinut pe banca de rezerve pe internaţionalul român în meciul disputat de Fiorentina în Italia.
Victoria chinuită obţinută de Bayern München în Ghencea a fost urmată de un dezastru pentru bavarezi în Bundesliga, 2-5 cu Werder Bremen pe propriul teren. Cotidianul „Die Welt“ a notat sâmbătă că probabil nici un suporter bavarez nu îşi aminteşte de un joc
atât de catastrofal al adversarei Stelei în grupele Ligii Campionilor. „Megaînfrângere pentru Klinsmann! De necrezut!“, a scris şi „Bild“, în timp ce „Kicker“ a notat: „Sâmbătă neagră pentru Bayern, marş triumfal pentru Werder“. „Bayerischer Rundfunk“ a notat că Bayern a suferit „o înfrângere umilitoare“: „Totul a mers din ce în ce mai rău, la 5-0 toată lumea se gândea la un 0-7 cu Schalke acum 30 de ani“.
Cotidianul bavarez „Suddeutsche“ a titrat: „Bayern s-a făcut de râs“, în timp ce TZ Online a vorbit despre „dezastrul de pe Allianz Arena“.
Steaua şi Bayern se vor întâlni însă abia pe 26 noiembrie, timp suficient pentru germani să-şi revină.
Mult mai aproape de trupa lui Lăcătuş este meciul cu Fiorentina, formaţie cu care teoretic ne batem pentru locul trei al grupei, care asigură retrogradarea în Cupa UEFA. Antrenorul toscanilor, Cesare Prandelli, a declarat că se aşteaptă la un meci spectaculos cu Steaua, roş-albaştrii formând o echipă bine organizată: „Steaua este o echipă importantă în Europa. Dispune de jucători buni, este o echipă foarte bine organizată.
Meciurile cu Steaua vor fi spectaculoase“. Duminică, Fiorentina a jucat
cu Bologna (1-0), iar preferatul lui Prandelli şi noul inamic public al lui Gigi Becali, atacantul Adrian Mutu (foto), a stat tot meciul pe banca de rezerve. În schimb, în Italia a revenit Chivu, Mourinho folosindu-l titular în victoria obţinută de Inter la AC Torino. Un alt adversar al Stelei, Olympique Lyon, a învins la limită, 1-0, în deplasarea de la Le Havre, chiar dacă a jucat pe final în inferioritate. Campioana ultimelor şapte ediţii în Franţa, cu care Steaua va juca pe 21 octombrie, rămâne neînvinsă în Ligue 1, după şase etape, ocupând locul întâi, cu 16 puncte din 18 posibile.
Spre deosebire de Bayern, învinsa CFR de săptămâna trecută, AS Roma, a câştigat cu 3-0 în faţa Regginei. Un alt adversar, Girondins Bordeaux, a trecut cu scorul de 1-0 de Grenoble, deşi a avut doi eliminaţi în debutul reprizei secunde. „Vreau să îmi felicit jucătorii pentru această victorie pe care au obţinut-o într-o conjunctură total nefavorabilă.
După ce am rămas în inferioritate numerică, mă gândeam să păstrăm rezultatul şi nu îmi mai imaginam că putem marca golul decisiv. În meciul cu Chelsea ne-a lipsit curajul, iar jucătorii au fost conştienţi că trebuie să arate altceva pe teren şi au dat o replică pozitivă“, a afirmat antrenorul lui Bordeaux, Laurent Blanc. În prima partidă din Liga Campionilor, gruparea franceză a pierdut cu 0-4 în faţa lui Chelsea, trupa lui Abramovici remizând (1-1) ieri, pe teren propriu, cu Manchester United.

Liga I - Rezultatele partidelor disputate sâmbătă şi programul partidelor din etapa a 8-a
Oţelul Galaţi a invins aseară Gloria Bistriţa, cu 1 - 0, in cadrul etapei a 8-a a Ligii I. Iată şi celelalte rezultate:
Sâmbătă, 20 septembrie
OŢELUL GALAŢI-GLORIA BISTRIŢA (1 - 0) vezi cronica meciului
Arbitri: Marius Avram - Eduard Dumitrescu, Corneliu Fecioru
Observatori: Nicolae Dobrescu, Nicolae Pantea
FC ARGEŞ-GLORIA BUZĂU (1 - 1) vezi cronica meciului
Arbitri: Lucian Dan - Cătălin Savu, Adrian Midişan
Observatori: Gheorghe Nedelescu, Gheorghe Moise
PANDURII TÂRGU JIU-CS OTOPENI, (1 - 1) vezi cronica meciului
Arbitri: Teodor Crăciunescu - Daniel Demetrescu, Florin Păunescu
Observatori: Octavian Goga, Ioan Igna.
Duminică, 21 septembrie
FC TIMIŞOARA-FC VASLUI (3 - 1) vezi cronica meciului
Arbitri: Cristian Balaj - Zoltan Szekely, Iulian Szekely
Observatori: Adrian Ionescu, Mircea Salomir
STEAUA-GAZ METAN (3 - 0) - Rep.2
min. 5: Semedo marchează primul gol în Ghencea.
min. 29: Nicoliţă preia în careu şi printr-un şut precis, înscrie al doilea gol pentru Steaua.
min. 64: Semedo scapă singur şi lobează mingea peste Şteţca.
Arbitri: Robert Dumitru - Florin Stănescu, Mihai Artene
Observatori: Alexandru Boc, Daniel Prodan
CFR CLUJ-FARUL CONSTANŢA - Rep. 1
Arbitri: Victor Berbecaru - Dorin Mudura, Dan Roşu
Observatori: Mircea Călin, Sorescu Cornel
Luni, 22 septembrie
FC BRAŞOV- RAPID, ora 17:45
Arbitri: Istvan Kovacs - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe
Observatori: Sorin Satmari, Florin Prunea
UNIREA URZICENI-U. CRAIOVA, ora 19:00
Arbitri: Marius Martiş-Adrian Vidan, Eduard Crângaşu
Observatori: Alexandru Popescu, Nicolae Grigorescu
DINAMO-POLI IAŞI, ora 21:00
Arbitri: Tiberiu Lajos - Sorin Caia, Sebastian Stoianof
Observatori: Iosif Urs, Dan Petrescu

Bărbierul din Sevilla feat. Cehov
Duminică 28 septembrie 2008, ora 19.00, la Teatrul de Nord are loc premiera „Bărbierul din Sevilla feat. Cehov”
Episodul 1: INTÂLNIREA / A TALÁLKOZÁS
Distribuţia:
Stella Vencz/Diana Turtureanu
Dorin Zachei Ceoarec
Radu Botar
Ionuţ Oprea
Sorin Oros
Vlad Chico
Lucia Maria Racşan
Andrei Paşca
Lumini: Mihai Zima, Ioan Dindiligan
Sunet: Szatvari Csaba
Video: Cristian Gătina
Regia tehnică: Ritta Szabo
Asistent regie şi consultant pentru limba maghiară: Stella Vencz
Scenografia: Alexandru Radu
Adaptarea şi regia artistică: Eugen Făt
Durata spectacolului: 1 h/45 min. (fără pauză)
“Trăim în secolul XXI. Publicul nu mai merge la teatru ca să vadă drame de familie. Vremea aceea a trecut.
Între timp au apărut regizori ca Zholdak, Nekrosius, Roberto Garcia sau Romeo Castelluci care au ridicat “ştacheta” şi impun un nou tempo spectacolului în teatru.
Un public adevărat ştie deja toate temele mari
şi vor fi interesaţi doar de trei lucruri: a. atmosferă/b. formă/c. interpretare.
Aceste trei lucruri sunt decisive acum pentru noul teatru.
Iar eu creez ca şi cum m-aş fi născut ieri.
Un spectacol aparte ca propunere, o comedie “petardă” după Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais şi Pescăruşul lui Cehov.
Un spectacol în care ne-am jucat
şi ne-am bucurat împreună.”
Eugen Făt, regizor

Seară de gală la Los Angeles: "30 rock", "John Adams" si "Mad Men", marii caştigători ai premiilor Emmy
Ţinute elegante pe covorul roşu din faţa Teatrului Nokia din Los Angeles. Starurile de televiziune şi-au dat intalnire, dumincă noapte, la ediţia cu numărul 60 a premiilor
Emmy.
Asa cum era de asteptat, dupa ce a primit 23 de nominalizari, marele
caştigător al editiei din acest an a fost serialul "John Adams" cu patru premii. Cel mai bun serial de comedie a fost ales "30 rock" in timp ce seria "Mad Men" a fost desemnată cea mai bună dramă.
Premiile
Emmy pentru excelenţă in televiziune sunt impărţite in 29 de categorii. Academia de Arte şi Ştiinţe ale Televiziunii care desemnează caştigătorii a avut şi anul acesta o misiune grea.
Cele mai disputate şi totodată cele mai importante au fost cele pentru programe de comedie şi dramă, pentru actori din roluri principale şi secundare, pentru ştiri, documentare, sport şi muzică.
Academia de Arte şi Ştiinţe ale Televiziunii a luat fiinţă in 1946, la o lună dupa ce in Statele Unite ale Americii a apărut prima reţea de televiziune.

9,5 milioane lire sterline pentru un rechin mort expus intr-un bazin cu formaldehida
Unul dintre cei mai controvesati artisti ai lumii, britanicul Damien Hirst, a reusit sa stranga pana in prezent peste 200 de milioane de lire sterline din vanzarea creatiilor ce au ca materie prima animalele moarte. Ultima sa opera s-a vandut
cu 9,5 milioane de lire sterline si reprezinta un rechin-tigru expus intr-un bazin cu formaldehida, anunta descopera.ro citand publicata britanica The Independent.
Cel care a capturat rechinul, pescarul in varsta de 59 de ani, Aussie Vic, se declara incantat de initiativa artistului. "Am fost toata viata un vanator de rechini si consider o onoare faptul ca Damien Hirst mi-a cerut sa prind un exemplar special pentru expozitia sa. Orice specimen capturat pentru carne
se vinde cu circa 200 de dolari kilogramul. O asemenea opera de arta se vinde, insa, cu milioane de lire sterline. Am fost mandru sa vad fotografia rechinului capturat de mine in toate ziarele din tara. M-am ciupit si mi-am spus: Este unul prins de mine", sustine Aussie Vic.
Hirst a ales rechinul tigru dintre mai multe exemplare de rechin capturate pentru creatia sa, exemplare dintre care cel mai mare
era un rechin alb in greutatea de 2,47 tone. In ciuda protestelor venite din partea grupurilor ecologiste si a celor pentru protectia animalelor, artistul britanic sustine ca operele sale sunt inofensive si mult mai putin periculoase decat braconajul respectivelor animale.
Printre creatiile de succes ale excentricului artist se numara un craniu uman impodobit cu diamante, un sfincter de vaca vopsit in culorile curcubeului sau un porc caruia i-au fost atasate aripi. Majoritatea temelor abordate de Hirst au ca tema moartea si reprezinta unele dintre cele mai bine vandute opere de arta din lume.

Paslarita canta de 50 de ani
Margareta Paslaru va sarbatori implinirea celor 50 de ani de la debut, in aceasta dupa-amiaza (orele 18.00), in Aula Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR). Medalionul organizat de UCMR, al carui moderator va fi prof. univ. dr. Viorel Cosma, cuprinde CD-uri Electrecord, proiectii video
, iar Margareta Paslaru (Paslarita, cum este ea alintata de catre admiratori) va readuce in prim-plan celebri compozitori romani, care, de-a lungul vremii, i-au incredintat piesele lor.
Pe de alta parte, cativa tineri interpreti - intre care Oana Sarbu si Claudiu Mirica - vor puncta programul aniversar, cantand live cateva dintre slagarele lansate de Margareta Paslaru in jumatate de secol.
Acestei aniversari i-a fost dedicat un blog (http://briant-admiratoriforevermargareta.blogspot.com) care are ca sursa principala (http://briant-admiratoriforevermargareta.blogspot.com) care are ca sursa principala informatiile din pagina personala a Margaretei Paslaru (www.margareta.com), dar si extrase din presa sau comentarii postate de catre cei care au cunoscut-o sau o admira pur si simplu pe interpreta.
Margareta Paslaru era eleva (foto 1) atunci cand a debutat (1958) in muzica usoara, la Casa de Cultura Grivita Rosie, acompaniata de Paul Ghenter. Acolo a fost descoperita de Ileana Pop care, impreuna cu Vlad Badca realiza transmisii TV. Aparea si Margareta. La scurt timp a urmat Premiul
intai pe Capitala la Festivalul Artistilor Amatori. Pe 10 iulie 1960, TVR-ul le dedica sportivilor participanti la Olimpiada de la Roma o emisiune. Valeriu Lazarov si George Mihalache au chemat-o si pe Margareta in emisiunea "Toata lumea face sport", iar ea a cantat "Picolissima serenada" in limba italiana. In acelasi an, impreuna cu Marina Voica, a lansat un hit: "Pe aripa vantului" dansand si batand castaniete (text G. Mihalache, orchestra P. Firulescu). O aude George Grigoriu si ii compune "Chemarea Marii" (cunoscut si sub numele "Si-n apa marii"), care devine primul ei mare slagar si, totodata, prima inregistrare la Radio Bucuresti. Tot "Chemarea marii" marcheaza si debutul discografic al Margaretei, batand toate recordurile de vanzare
al anilor '60.
Nascuta pe 9 iulie 1943 in Bucuresti, Margareta Paslaru este interpreta de muzica usoara si populara, compozitoare si textiera, actrita de teatru si film, vedeta a anilor '60-'70, ocupand primul loc in clasamentul de popularitate timp de 72 de luni la rand. A studiat pian, balet, pictura. A interpretat-o de 400 de ori pe Polly Peachum (alaturi de Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Clody Berthola, George Maruta) in spectacolul "Opera de trei parale" de Brecht, in regia lui Liviu Ciulei. In film a debutat odata cu "Tunelul", coproductie romano-sovietica in care joaca impreuna cu Emerich Scaffer, Ion Dichiseanu, Stefan Banica, Florin Piersic si care ii aduce diploma de interpretare pentru rolul Iulia (foto 2). Canta cu la fel de mult talent si intr-un stil aparte si muzica populara (foto 3). Detine un impresionant palmares, in care se regasesc premii din tara si din strainatate, iar in ultimii ani si-a dedicat o buna parte din timp activitatilor umanitare.

Arheologii au descoperit când a luat naştere ansamblul Stonehenge şi ce era acesta
Arheologii au descoperit cand a luat nastere ansamblul Stonehenge si ce era acesta
Unul dintre misterele sitului istoric de la Stonehenge a fost desluşit. Arheologii au descoperit că ansamblul a luat naştere cu aproximaţie în anul 2.300 î.Hr., cu 300 de ani mai târziu decât se credea iniţial. O altă descoperire importantă se referă la locul de provenienţă a blocurilor imense de gresie, care se pare că au fost transportate la sit de pe Dealurile Preseli, aflate la 240 de kilometri distanţă în sudul Ţării Galilor. Descoperirile au avut loc în urma lansării unui proiect ambiţios, care a implicat şi primele săpături după 44 de ani în interiorul ansamblului.
Profesorii Timothy Darvill şi Geoffrey Wainwright, liderii proiectului, au găsit de asemenea dovezi că Stonehenge era un centru de vindecare. Ei au comparat monumentul cu Lourdes, cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume, şi spun că oamenii bolnavi veneau din ţări îndepărtate sperând să fie vindecaţi de puterile pietrelor. Un număr anormal de rămăşiţe găsite în morminte indicau boli
grave ale oamenilor îngropaţi acolo, în timp ce dinţii găsiţi în morminte dovedesc că aproape jumătate dintre trupuri nu erau ale unor localnici.
Descoperirea datei
naşterii sitului – care a fost posibilă după trimiterea a 14 probe de datare cu carbon la universitatea Oxford – a fost descrisă ca fiind un vis
devenit realitate, de către profesorul Wainwright. Este un sentiment incredibil, a adăugat el, citat de Telegraph.co.uk.
Înaintea acestui proiect se credea că primul cerc de pietre data din perioada 2600-2400 î.Hr. Noile teste au adus această dată în perioada 2400-2200 î.Hr., iar o dată mult mai precisă va fi furnizată la sfârşitul proiectului.

Arta în vremea recesiunii
Criza financiară afectează implicarea companiilor în evenimente culturale, în schimb vânzările în artă ating noi
recorduri, sărind peste galerişti şi alţi intermediari.
Designerul Allegra Hicks şi-a anulat spectacolul de la London Fashion Week în ultimul minut după ce principalul său sponsor şi-a retras fondurile în urma unei crize financiare, iar Orchestra simfonică coreeană şi-a anulat un turneu extrem de important din aceleaşi motive.
„Pe termen scurt nu se vor vedea efectele crizei economice în artă pentru că bugetele sunt de obicei calculate pe câţiva ani înainte, dar pe termen mediu şi lung va trebui într-adevăr să muncim mai mult pentru a obţine sponsorizări din zona business în artă“, a comentat Colin Tweedy de la ,,Arts and Business“ pentru AFP. Tweedy atrage atenţia asupra faptului că acţionarii vor fi mai strânşi la buzunar şi vor opta pentru sponsorizări şi investiţii cu mare potenţial comercial.
„Urmează să fie o reducere temporară de fonduri pentru sponsorizări şi asta nu doar în artă.
Companiile îşi vor redirecţiona banii către zone mult mai vizibile, precum sportul“, a adăugat Nicky Bicket de la grupul financiar
Old Mutual.
Dacă sponsorizările sunt cruciale în organizarea instituţională a artei, pe piaţa privată, lucrurile stau puţin diferit. Dacă o expoziţie precum retrospectiva Francis Bacon de la Tate Britain n-ar fi avut niciodată loc fără sponsori, achiziţiile în artă par neafectate de panica recesiunii. Conceptualistul britanic Damien Hirst a spart recordul mondial deţinut de Picasso, reuşind să vândă lucrări în valoare
de 70,5 milioane de lire sterline în plină criză economică la o licitaţie organizată de Sotheby’s.
Beautiful Inside My Head Forever este o colecţie de 223 de lucrări marca Hirst din ultimii doi ani, dintre care cea mai valoroasă a fost „The Golden Calf“ („Viţelul de aur“), care s-a vândut cu 10,35 milioane de lire. Artistul a sărit peste dealerii de artă şi intermediari şi a vândut direct printr-o casă de licitaţie, evitând „scurgerea de bani“ prin comisioane şi alte taxe.
Artiştii mizeriei
Criticii de artă se întreabă cum va fi afectată arta de către criza economică în cazul în care aceasta s-ar dovedi a fi „depresia secolului“, dar de această dată
la nivel de conţinut, şi pentru asta şi-au îndreptat atenţia asupra artiştilor care au lucrat în vremuri asemănătoare. Jackson Pollock, Arshile Gorky şi alţi artişti socialişti americani sunt reprezentanţi realişti ai unor vremuri întunecate. Salvador Dali şi-a consumat perioada de suprarealism kitsch în timpul recesiunii economice din anii ’30, perioadă în care George Orwell a scris „Drumul către Wigan Pier“ şi John Steinbeck, „Fructele mâniei“.

Kartierul s-a mutat in Parcul Carol
Gastile de cartier din Capitala s-au intalnit, ieri, in Parcul Carol din Capitala. Hip-hopperi, punkeri, biciclisti, skateri, street-danceri si desenatori de graffiti au venit sa-si masoare fortele pe scena, la festivalul „Kartier 2008”, organizat cu ocazia Zilelor Bucurestiului. Comunitatile culturii urbane au intrat in dialog intre ei si cu administratia locala, in singura capitala est-europeana care desfasoara astfel de programe. De astazi, cartierele bucurestene au propriul lor ziar. „Kartier”, ziarul de cultura urbana, lansat la initiativa Centrului de Tineret al Bibliotecii Metropolitane, este „vocea cartierelor pe hartie”, dupa cum spune managerul proiectului, Alexandru Horia. Materialele din ziar vor veni direct din cartiere, de la cei care au ceva de spus si vor sa se faca auziti. „Vom promova cultura urbana, dar vom scrie si despre viata
din spatele blocurilor, despre probleme si ce inseamna sa traiesti acolo”, ne-a spus Alexandru Horia. Ziarul va aparea lunar si va fi distribuit, gratuit, chiar de gastile de cartier. Oamenii veniti la festivalul „Kartier”, aflat la a treia editie, au vazut pe scena din Parcul Carol concerte rap, demonstratii de break-dance, graffiti si biciclism extrem. Arssura, Raku, Undoo, Gojira au incins atmosfera pe parcursul zilei. In sala de spectacole a Muzeului Tehnic din Parcul Carol s-au proiectat scurtmetraje pe tema fenomenului underground. Un alt fapt inedit s-a petrecut cand gastile de punk si hip-hop si-au dat mana si au plantat cativa copaci in parc pentru a arata ca si ele vor un oras si o atmosfera mai curate.

Zilele Bucurestiului, o sarbatoare populara
Bucurestenii au iesit din case in numar mare weekendul trecut pentru a sarbatori orasul, cu ocazia implinirii a 549 de ani de la prima sa atestare documentara.
» Cele peste 100 de evenimente, raspandite in 30 de locatii, au adus distractie pentru toate gusturile, de la muzica de taraf si spectacole de vodevil la proiectii video si festival de arta urbana.
» Fie ca a fost vorba de concerte pop sau de muzica prestigioasei orchestre Strauss din Viena, spectacolele au fost "condimentate" din plin cu fum de mici si valuri de bere.
Sambata, zona pietonala din Centrul istoric al Bucurestiului nu a mai fost plina de masini. Fara automobile parcate pe trei randuri, Lipscaniul pare larg si primitor pentru multimile de oameni care il strabat ca sa ajunga la evenimente. La Universitate, trasuri de epoca defileaza pe muzica Fanfarei din Chiteris. 50 de personaje in costume de epoca se plimba prin Centrul vechi si discuta cu oamenii. Daca domnisoarele in rochii lungi, cu manusi albe si umbrele cu volanase, se multumesc sa le zambeasca trecatorilor, personajele cu relevanta istorica nu se feresc sa stea la povesti: un domn imbracat in vesminte turcesti ii explica unei mame cu copilul de mana influenta turcilor asupra Bucurestiului. Personajele schiteaza, prin diversitate, o istorie a Bucurestiului: barbati cu jobenuri si costume de epoca, mai multe variante ale ciobanului Bucur, care merge cu caruta sau cara galeti in cumpana. Perioada postbelica nu are reprezentant.
"Gardienii veseli"
Pe Smardan, Taraful din Marsa incearca din greu sa anime bucurestenii, care se multumesc sa aplaude politicos si sa faca poze cu mobilul. Tocmai cand lumea incepe sa se miste si sa incropeasca o hora, taraful termina programul si lasa locul Teatrului Masca. Piesa "Gardienii veseli" trimite pe scena un cor multinational fictiv al gardienilor publici, care canta si danseaza exuberant, pe langa rigorile meseriei. Politistii care supravegheau evenimentul au luat ceva din voiosia tovarasilor de pe scena, fara a parea deranjati de ironia piesei.
Desi Masca si Teatrul de Comedie (care a urmat) au parut picate in mijlocul unei defilari de tambaluri, trompete si lautari, "Gardienii veseli" s-a potrivit
de minune aniversarii Bucurestiului, eveniment ce a adus pe strazi un numar mare de politisti, jandarmi si agenti ai firmelor de paza. Desi numarul lor parea exagerat in timpul zilei, in trafic normal, la venirea serii strazile s-au umplut de oameni. Iar in lipsa informatiilor despre zecile de evenimente din locuri tot atat de diverse (brosura cu programul era o raritate), politistii au trebuit sa le fie si ghizi oamenilor incurcati intre spectacole culturale.
Cei care au asistat la parada de trasuri, bataia cu flori, teatrul de strada si tarafurile in zona Centrului vechi au fost in majoritate persoane in varsta si familii cu copii
. In afara domnilor si doamnelor elegante din trasuri, pe strazi au aparut lustragii, vanzatori de ziare, sacagii si alte personaje din perioada de epoca a Capitalei. Tot in aceasta zona a fost reinviata celebra "bataie cu flori de la sosea".
"Hai, maestre, hai, Nasturica!"
Nici vorba de incurcatura pe Smardan: dupa pauza, lumea se revarsa pe Lipscani pana la scena rotunda pe care canta Fanfara 10 Prajini. Aceasta alterneaza melodii balcanice de fanfara, de genul celor din repertoriul lui Goran Bregovic, apreciate de tinerii stransi in grupuri in jurul scenei, cu piese de taraf, care par sa-i impresioneze pe cei mai in varsta. Urmeaza taraful maestrului muzicii de carciuma, dupa cum a fost prezentat violonistul Vasile Nasturica.
Gras, la costum, cu parul valvoi, de compozitor agitat, si zambetul cuceritor de lautar, Nasturica nu scoate nici un cuvant, lasandu-si vioara electrica scartaita sa se ocupe de comunicare. Iar taraful are un succes spontan: oamenii se strang pe Smardan pana la mesele teraselor si pe Lipscani pana la Banca Nationala, baga in buzunare aparatele foto si se zbantuie pana la ultima piesa, un "Zorba Grecul" cantat magistral la tambal. Nelu Ploiesteanu a venit la un public deja incins si a fost un succes previzibil. Revelatia serii insa a fost maestrul Nasturica.
Intersectia dintre strazile Lipscani si Smardan, unde era amplasata scena pe care s-a perindat taraf dupa taraf, a fost de urgenta pavata cu grinzi de lemn cu doar o seara inainte. Cu toate acestea, cea mai mare parte a Centrului vechi este inca darapanata: cladiri in ruina sau acoperite de panze, spatii virane napadite de vegetatie, pavaje surpate. Strecurandu-se prin multimea de oameni, o tanara de 26 de ani marturiseste ca atmosfera de sarbatoare din centrul Capitalei nu ii prieste: "Am fost si eu la Madrid, in centrul vechi, acolo sunt in fiecare zi artisti stradali care fac teatru sau muzica, dar atmosfera e cu totul alta, aici totul este mult mai brutal".
"Micul Paris" din Piata
Unirii
In jurul orei 19, Piata Unirii era invadata de un alt tip de public, venit sa asiste la spectacolul "Micul Paris" care a avut loc intr-un cort instalat in mijlocul parcului, cu melodii de Edith Piaf, parodii dupa "Cine iubeste si lasa" si un spectacol de cancan.
In Piata Constitutiei, un cuplu in jur de 30 de ani, venit din cartierul Titan, se tine in brate in timp ce asista la concertul sustinut de Ovidiu Lipan Tandarica, Marius Mihalache si Stelu Enache. "Am auzit de eveniment de la televizor si am iesit in oras, dar nu am venit sa vedem un eveniment anume. Organizarea este foarte proasta", imi spune barbatul, fara sa imi poata explica de ce anume organizarea lasa de dorit.
Valsul vienez bate muzica de carciuma
In parcul de langa Ateneu e tot un eveniment muzical: canta Strauss Festival Orchestra din Viena. De la distanta, contrastul cu tarafurile din Centrul vechi e total: oameni la costum stand pe scaune si delectandu-se linistiti cu muzica clasica. Insa, o data ce intri in zona amenajata pentru spectatori, dai peste forfota unui public de doua ori mai mare decat cel de la lautari. Putini au prins locuri pe scaunele din fata. Restul stau in picioare sau pe bancutele din cort, unde se relaxeaza cu muzica de bal, chipsuri si bere la pahar. Iar asemanarile nu se opresc la public: dirijorul austriac pare ca s-a inspirat de la Nelu Ploiesteanu, pentru ca nu se sfieste sa bata din palme impreuna cu publicul, sa faca valuri cu mainile si sa joace mici scenete la inceputul unor piese. Melanjul dintre muzica pretentioasa si atmosfera relaxata a avut un mare succes.
Bryan Adams si fum de mici
La concertul lui Bryan Adams, publicul, destul de numeros, venit special pentru a-l auzi pe rockerul trecut de prima tinerete, se amesteca cu cei ajunsi la eveniment mai mult din intamplare. Terasele cu mese si banci lungi de lemn si cozile interminabile la bere la pahar, mici si toalete ecologice amintesc de Festivalul Berii, iar fumul aduce mirosul de mici pana aproape de scena. "De-asta imi place mie publicul din Romania", spune, mai in gluma, mai in serios, Horia Brenciu, dupa ce incearca – fara prea mult succes – sa smulga ovatii de intampinare pentru Bryan Adams. Cu toate acestea, hituri precum "Please Forgive Me", "Everything I Do" sau "Baby When You’re Gone" au facut publicul sa cante impreuna cu artistul, in timp ce grupuri de adolescenti se distreaza asezati pe iarba, cu spatele la concert.
La finalul concertului, nu departe de scena tasnesc jeturi arteziene luminate ca niste jerbe de scantei, pe langa care izbucnesc flacari reale. Este Lunatix Aquatique, un spectacol de foc si apa care impleteste in ritmurile muzicii artezienele cu fasciculele de lasere de toate culorile si formele. Dupa miezul noptii, proiectiile de pe cealalta fata a Palatului Parlamentului, dinspre Piata Constitutiei, se opresc pentru focul de artificii, care marcheaza punctul culminant al serii. Peste doua tone de artificii si 2.500 de dispozitive explozive au fost lansate pentru spectacol din fata Casei Poporului, din curtea interioara si de pe mai multe locuri de pe acoperisul cladirii.
"As vrea sa se faca proiectii pe cladiri in fiecare seara"
Pentru tineri, printre cele mai asteptate evenimente de la Zilele Bucurestiului s-au numarat, fara indoiala, proiectiile video realizate de peste 50 de artisti pe Palatul Parlamentului si in Piata Universitatii. Pe cladirea Spitalului Coltea, a Facultatii de Litere si a celei de Arhitectura, in jurul orei 12 noaptea erau proiectate simultan animatii colorate amintind de jocuri video 2D, manga japoneze sau forme geometrice abstracte. Dar si un barbat complet dezbracat, parca intr-o replica indrazneata in urma scandalului recent privind arta "obscena" promovata in afara tarii. "As vrea sa se faca proiectii pe cladiri in fiecare seara, dar cred ca ar costa prea mult", spune unul dintre tinerii care asista la proiectiile video de la Palatul Parlamentului, in timp de DJ-ul Gojira acompaniaza.
Muzeele, la mare cautare noaptea
La eveniment au participat si muzeele din Capitala, deschise pe tot parcursul zilei si pana la 3 noaptea. Daca in prima parte a zilei Muzeul National de Arta Contemporana era gol, spre seara cele mai multe muzee au atras un public aproape la fel de numeros precum cel din Noaptea Alba a Muzeelor. La Muzeul de Istorie Naturala "Grigore Antipa", care a gazduit cateva expozitii speciale pe langa cele permanente, au venit aproape 7.000 de vizitatori. si teatrele au avut un program special, sambata seara, publicul imbulzindu-se pentru un spectacol gratuit.
» "Beau mici, sbeau bere..."
Tractirul cu manele, mici si bere de pe Lipscani e mai aglomerat decat cluburile de fite. Coada la covrigaria din apropiere mai are putin si se uneste cu multimea stransa langa scena cu lautari. In Parcul Izvor si in fata Bancii Nationale se sta peste o ora la coada la mici. Iar berea e pretutindeni, de la Bryan Adams pana la Orchestra din Viena. De data asta insa, petrecaretii n-au fost nevoiti sa mearga pe jos, clatinandu-se, pana acasa: multe linii de autobuz sau tramvai au circulat pana spre dimineata, cu o mica pauza inainte sa porneasca din nou, la ora 5. In plus
, au circulat linii care unesc Palatul Parlamentului cu cartierele, precum si autobuzul care face turul muzeelor.

o sarbatoare populara,
Zilele Bucurestiului
Talent multiplu: mari actori care au devenit poeţi
Cartea „Actori poeţi - poeţi actori“ adună versurile unor maeştri ai scenei: Toma Caragiu, Emil Botta, Mircea Albulescu, Adrian Pintea sau Ioana Crăciunescu.
Mulţi dintre artiştii noştri, Mircea Albulescu, Radu Beligan, Toma Caragiu, Adrian Pintea, Emil Botta, Ioana Crăciunescu, Horaţiu Mălăele, Ştefan Radof, Ion Lucian, Dorel Vişan, Radu Stanca, Dominic Stanca, Tudor Gheorghe, chiar şi mai tânărul Dan Tudor au fost şi sunt mai mult decât actori. Ei au scris poezie şi proză, dovedind că, undeva, toate artele se întâlnesc. Horaţiu Mălăele este cea mai bună dovadă: pe lângă faptul că e actor, mai scrie şi poezie şi desenează caricaturi.
„Sunt poeţi care au pictat, muzicieni care au scris versuri ori plasticieni care au cântat. Uneori, nici nu ştim exact cum stau lucrurile: a fost Emil Botta un actor poet ori un poet actor?“, se întreabă criticul Nicolae Manolescu.
Mulţi dintre actori s-au reprofilat, aşadar, mai mult pe poezie, printre care Emil Botta, Radu Stanca, Dominic Stanca.
Talentul dezvoltat al unor mari
actori este dezvăluit în antologia „Actori poeţi - poeţi actori“, care a apărut de curând într-o excepţională formă grafică, la Editura Brumar. Volumul are peste 700 de pagini, în care aproape 50 de actori se exprimă prin versuri.
Odată cu centenarul Uniunii Scriitorilor din România (1908- 2008), Lucia Nicoară şi Cristiana Gavrilă au realizat această antologie la sugestia scriitorului Mircea Ghiţulescu. Impresionează fotografiile actorilor, multe din unele spectacole celebre de altădată.
Când la tine în gând „amanţii din vitralii iau dejunul pe iarbă“ (Ştefan Radof), când auzi „uşile înaltului cum se trântesc“ şi „te simţi un împărat fără ţară“ (Adrian Pintea) şi când ştii că, oricum, „hazardul îşi recunoaşte stăpânii“, chiar dacă eşti actor se vede de la depărtare că ai fire de poet, subliniază Cristina Gavrilă în prefaţă.

MAE a înfiinţat o celulă de criză, fără a confima răpirea turistului român
Ministrul Afacerilor Externe al României anunţă că a fost activată o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei create după apariţia informaţiilor că ar exista un turist român printre cei răpiţi luni în Egipt, fără însă a putea confirma oficial răpirea cetăţeanului român, informează NewsIn.
"La nivelul Ministerului Afacerilor
Externe a fost activată o celulă de criză pentru gestionarea acestei situaţii. Dacă informaţia privind răpirea unui cetăţean român în Egipt nu se confirmă, celula de criză va fi dezactivată", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit
ministerului, Ambasada României la Cairo a luat legătura cu autorităţile egiptene, pentru a verifica dacă se confirmă sau nu prezenţa unui cetăţean român în grupul de cetăţeni răpiţi în Egipt.
MAE face demersuri similare, pentru a verifica informaţia, şi pe lângă celula de criză constituită la nivelul autorităţilor italiene.
Unsprezece turişti - cinci germani, cinci italieni şi un român - au fost răpiţi de patru egipteni în sudul Egiptului, a anunţat luni şeful poliţiei din Aswan. Surse din serviciile
de securitate egiptene afirmă că este posibil ca grupul să fi fost transportat în Sudan, dar Ministerul de Externe egiptean nu a putut confirma informaţia deocamdată.

Curricula preuniversitară va fi modificată în doi ani
Modificarea structurii de curriculă naţională pentru tot ciclul preuniversitar se va realiza în aproximativ doi ani, a declarat luni, pentru Agerpres, consilierul ministrului Educaţiei Mihaela Suciu. Ea a precizat că Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar are finalizate trei proiecte pentru accesarea de fonduri structurale destinate reformării curriculei.
În prezent, programa pentru clasele V-VIII a fost descongestionată cu 30%, elevii învăţând deja după aceasta.
De asemenea, a fost modificată programa pentru disciplina religie pentru clasele I-XII.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)